( marea captură )
Cu toţii am avut parte, de-a lungul vremii, de întamplari care ne-au pus pe burta de ras pe malul apei, sau dimpotriva, ne-au făcut să ne simtim jenati dar i-au facut pe altii să se tavaleasca de ras! Va invit si pe voi să vă amuzaţi de una din întamplările mele.
O să incep o serie de întamplări hazlii din pruncia pescuitului la crap, nu neaparat in ordine cronologică, ci asa cum imi amintesc de ele…
… suntem gasca obisnuita, 3 puştani de 19-20 ani, care prindem regulat crap, “sub sarme” şi facem mişto in fiecare dimineată de pensionarii cucotari care se intrec la un cros demn de o cauză mai bună ca să prindă un loc valabil de caras. Au venit cu primul autobus, de ora 5,10 şi sunt leoarcă de transpirati dupa “cursa “ de 2-3 km de la capătul liniei si pâna la balta. Apare langă noi, pe o bicicletă hodorogita, un moşulică simpatic, vecin in sat cu Schumi, şi pe care după indelungi insistente si o sticlă de tărie, il lăsam să pescuiasca pe un locsor din dreapta noastră, cu conditia să nu arunce peste noi. Are două gioarse de bete vechi, o carpeala din telescoape-fibră si bambus, cu inele din sârmă de balot, mulinete vechi din vremea lui Gheorghiu-Dej, m-ă rog… ce a putut să strangă şi el din biata pensie de boala. Işi montează cu chiu cu vai plumbii, opritoarele, cârligele, asa cum ii arata Schumi, şi incearcă să lanseze. Prima montură zboară la vreo 20 metri de mal, oarecum pe directia corectă. In apă de cca 20 cm, in condiţiile când noi plantăm undeva la 90-100m. “Nem Baj!” tronează filozofic mosul, “peştele umblă, vine el şi la mal”. Da să pună batul pe cracan şi să întindă firul. Ce naiba?! O ia oblic in sus. Nailonul. Se uită mai atent, aruncase peste cel mai de jos fir din reteaua de inaltă tensiune ce trece peste capetele noastre! In chicotelile noastre, încearcă să-si recupereze montura trâgand de fir şi smucind, cu speranţa că plumbul şi firul vor “sări” peste cablu. Aiurea!! Toată montura se răsuceste temeinic pe cablu, şi nu-i rămâne decât s-o rupă şi să sporească zestrea de monturi ce impodobesc înalta tensiune. Alt plumb, carlig, etc. Alta aruncare, copie la indigo, peste cablu!! De data asta, îl învăt o smecherie: să lase bâtul la mal, şi să intre in apă, să-şi recupereze plumbul şi cârligul şi să tragă doar firul gol, aşa nu se mai agată. Zis şi făcut, imi multumeşte şi promite o bere. La a treia incercare, se duce 10 metri in dreapta, să scape de sub cabluri, îsi suflecă nădragii până la genunchi şi intra in apă cât ii permite adâncimea, să nu se ude. Lansare. Hohote. “No, ce-i baiul?” , intreabă, deja iritat. “ Ti-a zburat mămăliga de pe carlig!” decretam noi, care văzuserăm distinct cum plumbul i-a picat la 10 metri de momeală. Recupereaza, bombănind şi iese să schimbe mămăliga. Ii dau de-a noastră, mai tare, şi pentru sigurantă, ii pun şi două boabe de porumb pe cârlig, ingropate in gogoloi. Intră iarăşi, radem dem din nou in hohote … Lansare peste cap, un şuierat ca de bici, nervii isi spun deja cuvântul, eliberează firul prea devreme şi plumbul o ia ca o rachetă spre ceruri. Trebuia să-l vedeti cum stătea intr-un picior, ca un bărzoi, in mijlocul bălţii, scrutând zările in aşteptarea locului unde va ameriza montura! “Pleosc”!!! Plumbul îi pică la un metru in fata nasului! De sperietură, mai-mai să pice in fund! Injură ca la usa cortului, ungureste, româneşte, nemţeşte, cum îi vine la gură, şi iese iar la mal să pună iarăşi mămăligă, ca iar o pierduse. Ii dam care mai de care sfaturi mai “istete”, ne dăm coate si evident că nu rezistam să facem misto, in timp ce moşu’ deja tremură de nervi… reface momeala pe cârlig, ba pune şi un plumb mai mare, să arunce mai departe. Işi suflecă nădragii iarăşi până la genunchi şi intră in apă. Şi intră. Nemultumit că mai e mult până la malul opus, mai face un pas. Şi incă unul. Hop!! Apa i-a ajuns până la genunchi şi i-a udat nadragii. Ridică din umeri resemnat, si cu hotărâre, mai inaintează vreo 10 metri, cat sa-si ude şi sfrijitele “podoabe”. De acolo, trage adânc aer in piept, mijeste ochii privind hotarât la pescarul de pe malul de vis-à-vis, aruncă o privire in sus implorând pronia cerească şi lansează cu o mişcare amplă şi bine tintită. “Pliiiing”!!! Sunet tipic de fir rupt. Uitase să dea peste cap picapul mulinetei. Ne stricăm de râs, numai Gyula-bacsi nu realizează incă nimic, aşteptând intr-un picior să-i aterizeze montura. Ceea ce nu întârzie prea mult. Plumbul pică la un metru in faţa pescarului de pe malul celălalt, stropindu-l temeinic cu noroi. După ce isi sterge nămolul din ochi, acela realizează ce s-a întamplat si eliberează o serie de sudalme cum nu prea am mai auzit de-mult! “Dobitocule, idiotule, tâmpitule, vrei să mă omori?!!” Gyula-bacsi incă nu-şi dă seama ce s-a întamplat, e mândru de lungimea “lanseului”. Când să recupereze firul… surpriză!! E la locul lui, pe tambur. Rămâne fără cuvinte. Tremura tot, frigul diminetii de toamnă l-a pătruns până la oasele lui cele firave. Se intoarce fără un cuvânt către malul nostru şi ca un demn urmaş al hunilor lui Attila, işi aruncă bâtul ca pe o sulită indreptată spre pieptul demonilor bălţii care-l impiedicaseră să pescuiască şi el. Cu sete şi fortă. Bâtul zboară mai mult decât reuşise el să lanseze vreodată corect o montură, si se infige in lutul din mal, evident după ce mânerul mulinetei se rupe! Iese amărât la mal, fără un cuvânt. Impachetează tăcut, leagă totul pe bicicletă si dus a fost! Anul ăla nu l-am mai vazut pe baltă, dar hazul a durat câţiva ani…
